În atenția membrilor suspendați / radiati din Tabloul CECCAR

Avand in vedere hotararea Conferinței Naționale din data de 4 aprilie 2020 privind modificarea art.102 din ROF:

„Prin derogare de la prevederile art. 102, în cazul în care s-a scurs o perioadă mai mare de 3 ani de la data renunțării la calitatea de expert contabil sau contabil autorizat ori a radierii din Tablou, experții contabili și contabilii autorizați se pot reînscrie în Tabloul Corpului, doar dacă sunt declarați admiși după susținerea unui interviu în fața unei comisii de evaluare constituită prin decizie a Biroului permanent, cu obligația achitării unei taxe de reînscriere, cu condiția ca, anterior cererii de reînscriere, să nu fi exercitat profesia contabilă prin intermediul unei societăți de contabilitate sau de expertiză contabilă care nu figurează în evidențele Corpului.

Totodată, experții contabili și contabilii autorizați au obligația efectuării până la data de 31 decembrie 2020 a unui număr de 40 ore pregătire profesională (CPD) pentru actualizarea cunoștințelor necesare desfășurării profesiei, suplimentar obligației de formare profesională continuă anuală, stabilită conform reglementărilor CECCAR. Cele 40 de ore de pregătire profesională (CPD) pentru actualizarea cunoștințelor vor fi oferite cu titlu gratuit, în baza cotizației achitate. Prezenta derogare va produce efecte până la data de 31 decembrie 2020, dată începând cu care aplicarea acesteia încetează de drept.”

Reînscrierea în Tabloul CECCAR a experților contabili / contabililor autorizați, după o perioadă mai mare de 3 ani de la data renunțării/suspendării ori a radierii  se realizează prin achitarea unei taxe în cuantum de 2.400 lei, astfel: pentru înscrierea la interviu se va achita, înainte, suma de 1.000 lei, iar dacă vor fi declarați admiși vor achita restul de 1.400 lei, la înscrierea în Tablou.

Tematica interviului va fi aceeasi de la examenul de aptitudini din 2020.

Termen de înscriere 21.12.2020, ora 14:00.

Leave your comment