Oportunitate de angajare în cadrul OIR POSDRU Nord-Vest

O misiune principală a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România vizează permanenta sprijinire a membrilor – experți contabili și contabili autorizați, care își desfășoară activitatea atât individual sau prin societate, cât și ca angajați – în dezvoltarea lor profesională.

În acest context, vă informăm că Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (OIR POSDRU) Nord-Vest a scos la concurs mai multe posturi, printre care 12 de Expert IA în cadrul Compartimentului verificare proiecte – Unitate verificare proiecte. Pentru a participa la concurs, candidații trebuie să îndeplinească mai multe condiții, printre care să fie absolvenți de studii superioare în domeniul economic, finalizate prin diplomă de licență sau echivalentă, și să dețină calitatea de membru al CECCAR.

Șapte posturi sunt disponibile la Cluj-Napoca, iar cinci la reprezentanțele județene ale instituției: două posturi la Reprezentanța județeană Bistrița-Năsăud, două la Reprezentanța județeană Bihor, respectiv un post pentru Reprezentanța județeană Maramureș.

Informații suplimentare puteți citi aici.

Leave your comment