Sesiunea extraordinară a examenului de aptitudini, mai 2024

Pentru înscrierea la examenul de aptitudini, stagiarii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenului de aptitudini pentru accesul la profesia de expert contabil și contabil autorizat vor depune la filiala CECCAR în cadrul căreia au efectuat stagiul sau la filiala de domiciliu, un dosar care să cuprindă:

a) cerere de înscriere la examenul de aptitudini, semnată olograf, în original;

b) copia certificată pentru conformitate cu originalul a diplomei care atestă finalizarea studiilor superioare în cadrul unui program de studii universitare în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, sau echivalent, în științe economice, pentru candidații înscriși la examenul de expert contabil,  respectiv a diplomei de bacalaureat sau echivalent pentru candidații înscriși la examenul de contabil autorizat, recunoscute de ministerul de resort;

c) copia certificată pentru conformitate cu originalul a actului de identitate;

d) copia certificatului de căsătorie, în cazul în care numele înscris pe actele de studii nu coincide cu numele din actul de identitate, certificată pentru conformitate cu originalul.

e) certificat de cazier judiciar valabil, în original;

f) adeverință medicală care să ateste capacitatea de exercițiu deplină, în original;

g) dovada achitării taxei de înscriere;

h) certificat de stagiu emis de filiala CECCAR în cadrul căreia s-a efectuat stagiul, în original;

i) cererea de înscriere ca membru CECCAR condiționată de promovarea examenului de aptitudini (prevăzută de art. 15, alin. (2), lit.j. din Regulamentul de aptitudini), conform anexei;

j)  acordul GDPR, conform anexei;

k) acord inregistrare audio-video, conform anexei.

Certificarea copiei pentru conformitate cu originalul pentru documentele prevăzute la lit. b) – d) se realizează de către personalul CECCAR. Candidatul va prezenta la depunerea dosarului aceste documente în original sau copie legalizată, iar după certificarea copiei pentru conformitate cu originalul, originalul sau copia legalizată se returnează titularului.

Pentru candidații care au participat la sesiunea din martie 2024 a examenului de aptitudini documentele de înscriere vor fi cele menționate la pct. a, f (doar dacă adeverința de la sesiunea din martie nu mai are valabilitate), g, i, j și k.

Pentru pregătirea sesiunii din  luna mai a examenului de aptitudini, în perioada 22 aprilie – 13 mai 2024, CECCAR organizează o sesiune gratuită de pregătire din ariile de competență specifice examenului. Candidații care doresc să beneficieze de sesiunea gratuită de pregătire a examenului au posibilitate depunerii dosarului de înscriere începând cu data de 22 aprilie 2024 astfel încât să poată participa la toate cursurile de pregătire.

Data limită până la care candidații pot depune dosarul de înscriere pentru sesiunea extraordinară a examenului de aptitudini din perioada 16 – 18 mai 2024 este 07 mai 2024.

Candidații care nu au promovat sesiunea martie 2024 a examenului de aptitudini vor beneficia de taxe reduse, după cum urmează:

Pentru categoria expert contabil:

  1. 550 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea a trei probe în sesiunea extraordinară;
  2. 450 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea a două probe în sesiunea extraordinară;
  3. 300 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea unei probe în sesiunea extraordinară.

Pentru categoria contabil autorizat:

  1. 375 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea a două probe în sesiunea extraordinară;
  2. 300 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea unei probe în sesiunea extraordinară.

Taxa rămâne la valoarea inițială de 175 euro pentru expert contabil, respectiv 125 euro pentru contabil autorizat, pentru candidații care nu au participat la sesiunea ordinară a examenului de aptitudini din martie 2024.

Taxa de înscriere la examen va fi achitată în contul CECCAR al filialei în cadrul căreia se face înscrierea.

Structura probelor de examen:

Candidat categoria Expert contabil Ziua de organizare a probelor de examen Pondere în nota finala a probei % Corespondentul disciplinelor de examen cu disciplinele studiate în anii de stagiu
 
Joi – 16 mai 2024, Proba 1 (3 ore, în intervalul 14.00 – 17.00) Contabilitate 90% Contabilitate financiară, Contabilitate managerială Standarde Internaționale de Raportare Financiară Contabilitatea altor tipuri de entități Contabilitatea operațiunilor de fuziune, divizare, dizolvare si lichidare
Etica 10% Etica anul I, II, III
 
Vineri – 17 mai 2024, Proba 2 (3 ore, în intervalul 14.00 – 17.00) Fiscalitate 80% Fiscalitate Fiscalitate avansată
Drept 10% Dreptul afacerilor Dreptul muncii
Expertiză contabilă 10% Expertiză contabilă
 
Sâmbătă – 18 mai 2043, Proba 3 (3 ore, în intervalul 10.00 – 13.00) Control intern, audit și asigurare 40% Audit, revizuire, alte servicii de asigurare şi servicii conexe Guvernanţa corporativă, managementul riscurilor si control intern
Management, analiză și evaluarea afacerii 60% Finanţe şi management financiar Managementul performanţei Evaluarea afacerii/întreprinderii
Candidat categoria Contabil autorizat Ziua de organizare a probelor de examen Pondere in nota finala a probei % Corespondentul disciplinelor de examen cu disciplinele studiate în anii de stagiu
 
Joi – 16 mai 2024, Proba 1 (3 ore, în intervalul 14.00 – 17.00) Contabilitate 90% Contabilitate financiară, Contabilitate managerială Contabilitatea altor tipuri de entitati Contabilitatea operațiunilor de fuziune, divizare, dizolvare si lichidare
Etica 10% Etica anul I, II, III
 
Vineri – 17 mai 2024, Proba 2 (3 ore, în intervalul 14.00 – 17.00) Fiscalitate 80% Fiscalitate
Drept 10% Dreptul afacerilor Dreptul muncii
Analiza financiară a afacerii/întreprinderii 10% Finanţe şi management financiar Managementul performanţei