Ca parte a sesiunii speciale a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite privind combaterea corupției (UNGASS), International Federation of Accountants (IFAC) și Asociația Internațională a Barourilor (IBA) vor găzdui un eveniment virtual comun, la data de 1 iunie, cu începere de la ora 16:00, intitulat Profesii Independente în lupta anticorupție. Subiectul principal al discuțiilor va fi modul în care profesiile contabilă și juridică pot contribui la combaterea corupției și cum pot promova principiile statului de drept.
Obiectivul acestui eveniment este de a evidenția rolul important al ambelor profesii ca aliați în lupta anti-corupție, cu accent pe etică și independență, și de a consolida dialogul cu un grup-cheie de părți interesate.
Printre cei care vor lua cuvântul se numără: Srinivas Gurazada, directorul Secretariatului PEFA (Programul privind cheltuielile publice și responsabilitatea financiară), Leopoldo Pagotto, copreședinte al Comisiei Anticorupție din cadrul IBA, Stephen Revell, senior corporate partner în cadrul Freshfields Bruckhaus Derringer și Covicepreședinte al Comisiei IBA pentru managementul firmelor de avocatură, Dr. Stavros Thomadakis, președintele International Ethics Standards Board for Accountants (IESBA), Sara Carnegie, directorul departamentului pentru proiecte juridice în cadrul IBA, și Scott Hanson, directorul departamentului pentru politici publice și reglementări din cadrul IFAC.
Puteți participa la eveniment accesând acest link – https://bit.ly/3fCkAVq
Sursă foto: Facebook IFAC