Documentul „Facilitarea dezvoltării unor organizații orientate spre obiective”, publicat de IFAC, tradus de CECCAR în limba română

Pe parcursul anului trecut, marcat de ambiguitate și incertitudini masive, profesioniștii contabili angajați s-au străduit să ajute organizațiile să gestioneze pandemia de COVID-19 și să facă tranziția de la criză la redresare. Această criză demonstrează cât de important este ca obiectivele, oamenii, planeta, precum și profitabilitatea să fie luate în considerare atunci când se evaluează succesul în afaceri.

Organizațiile orientate spre obiective transformă schimbările de paradigmă, tendințele-cheie, schimbările în comportamentul consumatorilor și nevoile societății în abordări de conducere și modele de afaceri.

În acest context, la nivelul Grupului consultativ pentru profesioniștii contabili angajați al IFAC au avut loc dezbateri cu privire la prioritățile post-COVID-19 ale sectorului public și ale profesioniștilor contabili angajați. De asemenea, o temă principală a discuțiilor a fost oportunitatea generată de pandemie de a primi o nouă generație de lideri contabili în organizații, prin intermediul cărora pot avea loc schimbări importante din punctul de vedere al sustenabilității.

Concluziile și direcțiile-cheie de acțiune identificate în urma acestor dezbateri sunt prezentate în publicația Facilitarea dezvoltării unor organizații orientate spre obiective, tradus de CECCAR în limba română. Publicația evidențiază, în ultimă instanță, faptul că profesioniștii contabili au fost și trebuie să rămână în centrul răspunsului la pandemia de COVID-19, jucând un rol central în sprijinirea guvernelor și organizațiilor din sectorul public să facă alegeri dificile, să inoveze, să facă mai mult cu mai puțin și să consolideze încrederea în serviciile și cheltuielile publice.

Documentul în limba română este disponibil pe site-ul CECCAR la secțiunea Publicații – Organisme internaționale – Alte documente de interes.