Parlamentul European militează pentru o abordare comună a UE cu privire la fiscalitatea internațională
La 18 decembrie 2019, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, membrii Parlamentului European au adoptat o rezoluție referitoare la „echitatea fiscală într-o economie digitalizată și globalizată” și au pledat pentru o abordare comună a UE care să permită o reformă fiscală internațională la nivelul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). În proiectul său, Irene Tinagli (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Italia), președintele Comisiei pentru afaceri economice și monetare (ECON), declară că statele membre UE și Comisia Europeană ar trebui să se decidă asupra unei poziții ambițioase și să se exprime la unison la nivel internațional. Irene Tinagli susține, de asemenea, angajamentul Comisiei Europene de a propune o nouă soluție europeană în cazul în care nu se ajunge la un acord internațional până la finele anului 2020.
Franța și SUA, aflate încă în dezbateri privind taxa digitală
La 7 ianuarie a.c., ministrul de finanțe francez Bruno Le Maire a declarat că Franța și SUA și-au impus un termen de 15 zile pentru a ajunge la un compromis în privința taxei digitale la nivel OCDE. Le Maire precizează că în aceste două săptămâni de dezbateri SUA nu vor impune sancțiuni asupra importurilor din Franța. Potrivit comisarului UE pentru comerț, Phil Hogan, „Comisia Europeană va sprijini Franța și orice alte state membre care doresc să dețină dreptul suveran de a impune o taxă digitală în mod echitabil”. Franța nu este singura țară care a introdus o taxă digitală: Italia și Austria au implementat recent o formă asemănătoare de taxare, în timp ce Regatul Unit și Republica Cehă plănuiesc să procedeze la fel.
Prioritățile fiscale ale președinției croate
La 1 ianuarie 2020, Croația a preluat de la Finlanda președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Programul președinției croate conține un punct referitor la politica fiscală care reflectă prioritățile Comisiei von der Leyen. Mai mult decât atât, programul semnalează cât de importantă este adaptarea normelor fiscale actuale la globalizare și digitalizare pentru a asigura o impozitare corectă care creează valoare. Programul evidențiază și necesitatea unui sistem fiscal cu taxe mai mari asupra produselor ale căror efecte adverse contribuie semnificativ la schimbările climatice. În ultimul rând, președinția croată și-a propus să acționeze pentru a asigura transparență și securitate fiscală, împiedicând, totodată, practicile fiscale neloiale, frauda fiscală și evaziunea fiscală.
ETAF a participat la audierea din Parlamentul European privind profesiile liberale
La 8 ianuarie 2020, președintele European Tax Adviser Federation (ETAF), Philippe Arraou, a participat la o audiere organizată de Partidul Popular European (EPP) în cadrul Parlamentului European. Audierea cu titlul Profesiile liberale în Europa – Ce provocări ar putea fi întâmpinate? s-a axat pe legislația recentă privind piața unică și impactul acesteia, precum și pe strategiile care ar putea asigura o mai bună aplicare a normelor privind piața unică. Philippe Arraou a evidențiat că ETAF susține independența și standardele de înaltă calitate ale cadrelor de reglementare naționale pentru consultanții fiscali. Acesta a pus accent pe faptul că piața pentru consultanții fiscali este deschisă la nivelul UE și singurele obstacole care pot apărea sunt barierele lingvistice și complexitatea diferitelor sisteme fiscale.
De asemenea, el a pus la îndoială procedura de infringement demarată de către Comisia Europeană împotriva Germaniei cu rolul de a limita activitățile rezervate practicienilor în fiscalitate din Germania, deoarece acest demers ar diminua calitatea serviciilor de consultanță fiscală din Germania, permițând unor furnizori fără competențe de specialitate să presteze astfel de servicii. În plus, Philippe Arraou încurajează factorii de decizie să mențină principiul confidențialității pentru consultanții fiscali, deoarece acesta stă la baza activității lor. Nu în ultimul rând, el a adus în discuție politica contradictorie a Comisiei, în sensul că DG GROW (Direcția Generală Piața Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri) propune în continuare dereglementarea, în timp ce DG TAXUD (Direcția Generală Impozitare și Uniune Vamală) insistă pe necesitatea unor servicii fiscale de înaltă calitate orientate spre conformitate.