ANAF: Astăzi, 25 mai, ultima zi pentru depunerea declarației unice

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) reamintește, într-un comunicat, că termenul de depunere a formularului 212 „Declarație Unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice” este 25 mai 2021.

Declarația unică se completează și se depune de către persoanele fizice care, în anul de impunere, au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/și din străinătate și care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.

ANAF recomandă ca declarația unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:

 prin intermediul serviciului „Spațiul privat virtual” (SPV);

 pe site-ul www.e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

De asemenea, formularul poate fi depus și în format hârtie, direct la registratura organului fiscal, sau prin poștă, cu confirmare de primire (data depunerii declarației în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poștă, după caz).

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.