CECCAR și Colegiul Economic „Virgil Madgearu”: Prima ediție a concursului „Micul expert contabil”

Miercuri, 8 iunie a.c., a avut loc ceremonia de premiere a elevilor care au obținut cele mai bune rezultate la prima ediție a concursului Micul expert contabil, organizat de Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, în parteneriat cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), cu susținerea Ministerului Educației.

Ceremonia de premiere a avut loc în cadrul Cercului Pedagogic desfășurat la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, cu tema Disciplinele economice în context european. La eveniment au participat reprezentanți ai CECCAR și Florian Lixandru, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației, alături de cadre didactice și elevi ai liceului amintit.

Elevi de clasa a XI-a din unități de învățământ preuniversitar de prestigiu din București s-au întrecut pentru a obține titlul de Micul expert contabil. Pentru că CECCAR apreciază performanța, cei 11 câștigători ai competiției, elevi ai Colegiului Economic „Virgil Madgearu”, Școlii Superioare Comerciale „Nicolae Kretzulescu”, Colegiului Economic „Costin C. Kirițescu”, Liceului Tehnologic „Mircea Vulcănescu”, au primit premii și vouchere în baza cărora se vor putea înscrie gratuit la examenul de acces la stagiu.

Rezultatele concursului au fost rodul implicării profesorilor coordonatori și al eforturilor depuse de elevi pentru a ajunge la performanță. Micii experți contabili de azi vor deveni adevărați profesioniști peste câțiva ani, iar unul dintre obiectivele CECCAR este de a contribui la educația acestora. De altfel, performanța în profesia contabilă nu este posibilă fără învățare continuă, iar încurajarea elevilor pentru a conștientiza nevoia de învățare continuă este o constantă ce caracterizează profesorii.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment