CECCAR și AEP: Expertiza unui profesionist contabil contează în cheltuirea corectă a banilor publici

Marți, 8 noiembrie a.c., Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a organizat, la sediul instituției, o dezbatere publică pe tema modificării legislației electorale privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, eveniment desfășurat cu ocazia împlinirii a 19 ani de activitate a Autorității. CECCAR a fost reprezentat la eveniment de președintele Consiliului superior, Alexandru Bunea, și prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte.

Au fost discutate, cu acest prilej, prevederile proiectului de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, elaborat de AEP. „Elaborarea acestui proiect de act normativ vine în sprijinul realizării obiectivelor asumate de către AEP din anul 2019 încoace în ceea ce privește promovarea măsurilor de integritate, transparență și anticorupție în finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale”, au punctat inițiatorii proiectului legislativ.

Proiectul normativ reglementează, printre altele, și atribuțiile mandatarului financiar al organizațiilor și persoanelor vizate de lege în relația cu Autoritatea Electorală Permanentă.

Vicepreședintele CECCAR, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, a subliniat, cu acest prilej, importanța expertizei profesioniștilor contabili și responsabilitatea acestora în gestionarea fondurilor publice. „Noi, ca profesie, suntem direct implicați în procesul de cheltuire corectă a banilor publici în interes electoral prin faptul că mandatarul financiar trebuie să aibă și calificarea de expert contabil. Aceasta este o dovadă a faptului că Autoritatea Electorală Permanentă a înțeles care este rolul unui profesionist care răspunde nu numai legal, dar și profesional pentru activitatea pe care o face”, a punctat oficialul CECCAR.

Potrivit proiectului de lege, în vederea înregistrării mandatarilor financiari, partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, candidații independenți sau persoanele desemnate de către aceștia vor depune la Autoritatea Electorală Permanentă inclusiv:

  • copii ale documentelor care atestă calitatea de expert contabil sau contabil autorizat a persoanelor fizice care vor avea calitatea de mandatar financiar;
  • copii ale atestatelor pentru persoanele juridice specializate în oferirea de servicii de contabilitate;
  • copii ale contractelor de asistență de specialitate cu persoane fizice autorizate sau persoane juridice specializate în oferirea de servicii de contabilitate pentru mandatarii financiari care nu au calitatea de expert contabil sau contabil autorizat.

2.700 de profesioniști contabili vor participa la cursuri de instruire și pregătire profesională a mandatarilor financiari

CECCAR, în calitate de organism profesional care reprezintă profesia contabilă în țara noastră, va organiza, în parteneriat cu AEP, cursuri de instruire și pregătire profesională a mandatarilor financiari și a directorilor financiari ai partidelor politice care au calitatea de expert contabil sau contabil autorizat.

Circa 2.700 de profesioniști contabili membri CECCAR vor participa la aceste instruiri specializate, organizate în baza protocolului încheiat de Corp și AEP în acest sens, și vor constitui baza de mandatari financiari pentru alegerile din 2024.

„De curând am încheiat un protocol de colaborare pentru a pregăti alegerile din 2024. La nivelul Corpului profesional avem deja înscriși aproape 2.700 de experți contabili care vor să participe la cursuri organizate în comun cu AEP pentru a clarifica acele aspecte care țin de componenta financiar-contabilă. Ne referim aici la partea financiar-contabilă și la modul în care aceasta este reglementată, la modul în care aceasta trebuie să reflecte realitatea tranzacțiilor, situația de fapt, modul în care sunt cheltuiți banii publici. Din această perspectivă, noi suntem pregătiți și cu siguranță în 2024 societatea, partidele politice vor avea la dispoziție un număr suficient de mandatari financiari care să asigure cheltuirea corectă, conform legislației, a banilor publici”, a detaliat prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova.

Amintim că, la 10 octombrie a.c., CECCAR și AEP au încheiat un protocol de colaborare în vederea realizării unor acțiuni ce au ca scop formarea și dezvoltarea profesională în domeniul financiar-contabil a personalului AEP, a mandatarilor financiari și a directorilor financiari ai partidelor politice. Protocolul stabilește cadrul general de colaborare între cele două instituții în vederea realizării acestor programe de formare și dezvoltare profesională.

„Avem prevăzută în protocolul nostru și actualizarea ghidului de norme financiar-contabile conform normelor și standardelor naționale”, a conchis vicepreședintele CECCAR.

Înregistrarea dezbaterii publice organizate de AEP poate fi urmărită pe canalul de YouTube al Autorității.

Leave your comment