ANAF a publicat proiectul Procedurii privind organizarea și înscrierea în cadrul Registrului RO e-Factura

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de Ordin pentru aprobarea Procedurii privind organizarea și înscrierea în cadrul Registrului RO e-Factura, precum și a modelului, conținutului și instrucțiunilor de completare ale formularului (084) „Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-factura/renunțare la cererea privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura”.

Inițiatorii precizează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, prin OUG nr. 120/2021 privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România, precum și pentru completarea OG nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării sau înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru acestea, publicată în Monitorul Oficial nr. 960 din 7 octombrie 2021, a fost reglementată implementarea unui sistem cu privire la facturile emise, transmise și primite într-un format electronic, care să permită prelucrarea lor electronică și automată.

Potrivit prevederilor acestei OUG, operatorii economici, respectiv orice entități care desfășoară activitate economică constând în executarea de lucrări, livrarea de bunuri/produse și/sau prestarea de servicii, care emit facturi electronice către alți operatori economici (relații B2B), pot opta, în condițiile prevăzute de acest act normativ, pentru transmiterea acestora către destinatari folosind sistemul național privind factura electronică RO e-Factura.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment